„Ce coincidenta!”-Bianca Elena

B_107

Ca in fiecare dimineata,la ora 9:00,Eve isi pregateste cafeaua si iese in curte.O face fierbinte de obicei pentru ca are timp sa deschida ziarul la o rubrica interesanta pana se raceste.Afara are o masa simpla,cu o umbrela care sa o fereasca de soarele cald al verii si doua,trei scaune.Din cand in cand isi mai aseaza picioarele pe unul dintre ele pentru relax.Ea stie ca nu are nici azi foarte mult timp liber la dispozitie si totusi taraganeste cu cafeaua ca de fiecare data.Nu ii place sa se grabeasca,chiar daca mai mereu intarzie la redactie.Este abia la inceput cu serviciul,nu are mare lucru de facut asa ca nu se streseaza.Daca nu era o zi insorita si foarte calduroasa cu siguranta nu ar fi iesit in curte.Ii place sa isi dea trezirea,admirand culorile vii care ii inconjoara casa.Cand era mica si-ar fi dorit sa isi deschida propria florarie,insa parintii ei au indreptat-o catre jurnalism ca sa si castige bani.Dar,cine a zis ca a renuntat la pasiunea pentru gradinarit?Are curtea,casa si peretii casei plini de flori,iar inauntru si pe masa de afara tine mereu cate un vas transparent cu apa si petale de flori.Cica ajuta la inspiratie.Ori de cate ori are de scris pentru ziar se aseaza langa vasele cu petale si lumanari si scrie.

Nici ceasurile de mana nu sunt genul ei,dar timpul ii cere ceas pentru ca are nevoie mereu sa-l cunoasca.O curea simpla,subtire si rosie si doua limbi.Atat reprezinta timpul pentru ea.Ducand ceasca cu cafea la gura,Eve vede din greseala ca a intarziat la munca mai mult ca de obicei.Usor agitata,arunca ziarul si tranteste cafeaua,lasand in urma ei doar o pagina patata exact pe rubrica pe care-o citea.Dr. Love,este de fapt un anonim care da sfaturi de dragoste celor mai tineri,care o fac pe Eve sa inteleaga de ce nu a prea avut noroc in dragoste.Sau oare asa i se pare ei?Uitand de toate,ea trage rapid o pereche de blugi scurti usor tociti,o bluza rosie primita recent drept cadou si tenesii rosii pe care ii poarta indiferent de vreme.Bruneta si cu ochi caprui,cu parul lasat mereu liber si purtand aceeasi nuanta de rosu-sangeriu pe buze,Eve pare femeia perfecta.Incuie usa si pleaca in fuga,uitand,din greseala telefonul pe masa,langa ziar.Ajunge in statie.Baga mana in buzunar si da sa scoata telefonul sa vada daca a pierdut un apel,dar susrpriza.Telefonul nu e.”Oare l-am pierdut?Oare l-am uitat?Ce naiba am facut cu el?”Se-ntoarce alergand spre casa,incercand sa nu piarda si de data asta autobuzul de 10:15.Deschide poarta si-l vede pe masa.”Huh!”rasufla linistita si pune mana pe el.”Vreo 5 apeluri pierdute numai in 30 de min?Toni?Ce vrea?” Toni este unul dintre verisorii Evei,din partea mamei.Si telefonul mai suna o data.Eve raspunde:

-Da, Toni?Scuze ca nu am raspuns,dar am plecat la serviciu si am uitat telefonul acasa.

-Stai linistita,Eve,in urmatoarele zile nu va mai fi nevoie sa mergi la munca,raspunde Toni cu o voce trista.

-Poftim?De ce?intreaba ea speriata.

-Trebuie sa ajungi imediat in Krems…

-Cum?sa vin tocmai din Lienz pana acolo?De ce nu spui odata ce s-a intamplat?

-Pai…nu stiu cum sa iti spun ca sa nu te sperii-continua Toni cu o voce trista,parca pregatind o surpriza-pai…se marita Maria-continua el pozitiv si razand.

Maria este una dintre verisoarele Evei,sora lui Toni,cu care aceasta a petrecuta o mare parte din copilarie,cand locuia cu parintii ei in Krems.

-Maria?Serios?Si de ce m-ai facut sa cred ca s-a intamplat ceva rau?

-Pai s-a intamplat ceva rau…faptul ca Maria e mai tanara decat tine,dar se marita inaintea ta-ironizeaza Toni-plus ca se mai duce unul dintre noi…

-Ha,ha!-izbucneste Eve pe un ton sarcastic si scarpinandu-si ochiul-ce sa zic!Eu nu ma grabesc.,Nu tuturor ne vine timpul la fel.Iubirea e o arta,ea trebuie analizata,studiata,mirosita si gasita cu cap.

-Cu capul cui?continua Toni.Ai 25 de ani,Mari, 20.Acum e vremea calda.Acum ies ciresele,acum cresc bobocii si tot acum se fac si casatorii.Bine,casatorii pe timpul verii nu am mai vazut,dar Maria sustine ca s-a indragostit pe loc si nu vrea sa mai piarda vremea cu fel si fel de indecizii.

-Dar, chiar,zice Eve,de cand are ea un iubit?Acum 3 luni cand am vorbit cu ea,se plangea ca e singura si n-are noroc.

-Sa-ti povestesc.S-au intalnit acum doua luni jumate la casting-ul pentru”Ceaiul si-o dama” si s-au imprietenit.Se pare ca esecul lor i-a adus impreuna.Au hotarat,oricum,sa faca o ceremonie mica,cu putini invitati,fara prea multa zarva.Evenimentul va avea loc peste doua saptamni.

-Doua saptamani?Asa devreme?De ce se grabesc?Sa mai lase si ei malaiul la dospit…

-N-auzi ca nu?Nu asculta de nimeni,dar e problema ei.Poate ca asa simte,poate ca are un plan.Oricum,iti vor trimite ei invitatia mai pe seara si va ajunge pe poimaine la tine.Acolo vei afla mai multe.

-Multumesc mult,varu’.Abia astept.Eu fug la munca.Si asa am intarziat 1 ora.Ne auzim..papa.

Si inchide.Cu gandul la nunta Mariei,Eve lucreaza ca un robot si nu realizeaza cum trece timpul.Astfel,ceas dupa ceas,a treia zi,primeste invitatia verisoarei sale.

E miercuri dimineata. Hotaraste sa-si ia concediu pentru doua saptamani .Ii e dor de casa,de familie,de rude si de timpul liber din copilarie.

Joi dimineata,la ora 6:15,autobuzul catre gara soseste.Cu mici bagaje,2 reviste in mana si un pachet in geanta,urca si se aseaza pe scaunul de langa geam,stanga.Autobuzul porneste.Din prima clipa motorul merge foarte greu,tusind din cand in cand.”E ca un mic semn…”gandeste ea.Ma rog,deja am pornit la drum.Priveste pe geam cu interes,peisajele cu care s-a obisnuit aici,de parca aici ar fi crescut.Nu-i vine sa creada ca merge acasa.Krems-ul e departe.Mai are de schimbat,apoi ,un autocar si un taxi.

Ajunsa la gara,Eve pregateste banii pentru biletul de autocar.Urca din nou,se aseaza la geam,stanga, comod si isi deschide revista la rubrica lui Dr.Love.Trec 15 min,30 de min,trece 1 ora.Asta inseamna  un sfert de drum.Cand este rubrica mai interesanta,autocarul opreste,obligat,pe marginea autostrazii.

-Dati-va jos si luati-va bagajele!Autocarul s-a stricat si nu poate fi reparat.

In zarva calatorilor speriati si nemultumiti Eve insista:

-Dar,nu e nici o statie pe aici.De unde luam alt autocar si banii cum ii primim inapoi?

-Va veti primi banii inapoi,iar de autocar nu va faceti griji.Am vorbit deja cu alta firma.Veti fi preluati de un autocar care se indreapta spre Krems de la Innsbruck.Va ajunge aici in 10 minute.Cursa e deja platita,asa ca nu va trebui sa va faceti probleme in legatura cu asta.

Multimea se mai calmeaza.Eve realizeaza ca aceasta calatorie nu este una tocmai normala si ca ceva rau sau bun avea sa se intample.Nimic nu merge ca pe roate.

Autocarul dinspre Innsbruck ajunge,iar bagajele si calatorii se instaleaza.E o problema.Deja,cateva locuri sunt ocupate si ajung aproape la fix.Debusolata si fara loc la geam,Eve se aseaza in spatele autocarului pe partea dreapta langa un baiat cam de varsta ei,cu ochi caprui,parul saten si lung pana la umeri,buze nici mari,nici mci,dar intinse,circa de-un metru 75.Ea nu prea ii da importanta,desii simte o energie puternica din partea lui.La fel si el.Se uita pe geam in continuare chiar daca simte ca ceva ii atrage privirea spre ea.O mana pe care isi rezema barbia si ochii lipiti de geam crede ca l-ar face sa para rece.Anii de studentie printre soldati l-au invatat pe  Hans ce este indiferenta fata de sexul opus.

Timpul a inceput sa treaca in noul autocar.Eve tot cu ochii in Dr.Love,de data asta mai putin interesata.Simte ca a venit timpul sa aplice ceea ce a citit in revista,dar nu stie de ce.Stie doar ca tipul din dreapta ei are ceva special.Se uita cand la el,cand pe geam.Hans simte privirea Evei cum ii scaneaza chipul si se uita cand la ea,cand pe geamul de pe cealalta parte.Nici el nu stie cum sa se fereasca de ochii ei,iar ea nu stie cum sa se prefaca de parca peisajul de pe geam ar fi mult mai interesant decat peisajul de langa ea.In decursul a 15 minute cei doi au fost ca-n Charlie Chaplin.De parca nimeni nu ar fi observat ca geamurile nu erau deloc interesante.Cand se uita Eve,Hans intorcea privirea in directia opusa si zambea.Cand se uita el,Eve reactiona la fel.In scurt timp,un joc incintant de-a v-ati ascunselea s-a instalat intre cei doi.

La primul Peco’autocarul opreste.Se anunta o pauza de 15 minute.Eve,cu stil si carisma se ridica si merge spre iesire,ca si cum ei nu i-ar pasa,de el dar nici nu l-ar lasa.Hans se ridica,trage tricoul usor mototolit si o urmeaza.Din magazin,Eve si-ar cumpara ceva de mancare,dar e nesigura asa ca zaboveste in fata raftului,din  cand in cand aruncand cate un ochi dupa Hans.Pune mana pe un produs si aude o voce calda si tanara de barbat,venind din spatele ei:

-Foarte bine!Exact acelasi lucru voiam sa-mi iau si eu!

Eve se intoarce:

-Oh,serios?!Ce coincidenta!Si cand te-ai hotarat,tu,sa cumperi napolitane?intreaba ea emotionata.

-Cand am vazut ca iei si tu,raspunde el zambind.

-Deci…si tie iti plac napolitanele?

-Nu,mie imi place de ti…de firma asta care le face.Au numai produse grozave,continua el fastacit.

-Aha…am inteles.Cu zambetul pe buze,ochii sclipinzi si entuziasm in suflet,Eve ia napolitanele,scoate banii din buzunar si da sa plateasca.O mana se vara in fata ei:

-Platesc eu astea!Cat face?spune hotarat Hans.

-Hey,stai putin!Nu e nevoie sa faci asta.Imi pot plati si singura.

-Stiu ca poti si mai stiu ca nu vreau sa le platesti tu.Te rog,e placerea mea!Poftiti,doamna!Multumesc.

-Multumesc si eu-spune Eve-dar nu trebuia.

-Repet: a fost placerea mea.Oricum,esti singura fata din autocar careia i-as plati ceva.Macar atat sa fac si eu pentru tine pentru ca mi-ai inveselit ziua.

-Ti-am invelesit ziua?Cum?De ce?

-Privirile tale ascunse au fost de ajuns cat sa ma faca sa uit ca nu mai sunt la facultate.Apropo,ma numesc Hans.Dar,tu?

-Eve,incantata-si mai emotionata.Deci, unde mergi,Hans?

-Drumul meu se indreapta catre Krems.Tu?

-Krems?acolo merg si eu.Ce coincidenta…din nou.Cu ce ocazie?

-Prietenul meu din copilarie se insoara si am fost invitat.Chiar daca m-am mutat la Innsbruck,nu il pot refuza.Ne-am fost alaturi la bine si la rau.Tu,cu ce planuri?

-Ce coincidenta!-continua din ce in ce mai mirata-verisoara mea se marita peste doua saptamani.

-Doua saptamani?Si prietenul meu tot la fel.Deci,noi vorbim de aceeasi nunta?

-Da,Hans-adauga Eve foarte entuziasmata-noi vorbim de aceeasi nunta.

Ochii lor parca vad viitorul si pregatesc ceva special.Mintile lor gandesc la fel si stiu ce are sa se intample.

Se da strigarea.Toata lumea urca inapoi in autocar.Hans se aseaza la locul lui,langa geam,iar Eve langa el.

-Parca destinul te-a facut sa te asezi langa mine.

-Defapt,destinul a facut ca autocarul meu sa se strice si sa urc in autocar cu tine,fix langa tine.Ce coincidenta,nu?!

-Imi tot repeti”ce coincidenta”.Vreau sa stiu:tu chiar crezi ca a fost o coincidenta?

-Vreau sa stiu: nici tu nu crezi,nu?

Hans bufneste in ras si este urmat de Eve,care isi lasa capul in jos,ferindu-si privirea rusinata de privirea lui Hans,care incepe sa capete o alta expresie,o expresie a incantarii si a micii pasiuni.

-Cu ce te ocupi?intreaba el.

-Sunt un mic redactor la o revista in Lienz.Nu-i cine stie ce,dar imi place.Tu,cu ce te ocupi?

-Cu apararea tarii-raspunde Hans mandru.

-E hai,vorbeam serios…

-Vorbesc serios.Sunt un mic soldat in armata austriaca.”Nu-i cine stie ce,dar imi place.”

-Si mie imi place ca nu esti original.

-Chiar iti plac barbatii care nu-s originali?continua el sarcastic.

-Normal!-adauga Eve hotarata-mai ales atunci cand ma copiaza pe mine.

-Atunci voi avea grija sa fac tot ceea ce faci tu,ca sa fiu sigur ca o sa ajungi sa te indragostesti de mine.

-Si eu ce ar trebui sa fac pentru a te indragosti de mine?-intreaba Eve prinzandu-se ca ceva se infiripa intre ei.

-Tu,nu va trebui sa faci nimic altceva,decat sa stai langa mine si sa ma privesti.

Cu zambetul pe buze si inima plina de bucurie,Hans si Eve continua discutia ore intregi,sarind de la un subiect la altul cu o mare usurinta.Seara se lasa,se lasa si racoarea,iar Eve da semne ca-i este frig.

-Ia hanoracul meu!Intotdeauna il port cu mine.Niciodata nu se stie cand se iveste o domnisoara care are nevoie de un hanorac-spune el razand.

-Ai dreptate!Niciodata nu se stie cand apare o fata care strabate atata drum pentru acelasi eveniment pentru care il strabati si tu,corect?

-Corect.Iti e mai bine?Mai ai nevoie de ceva?

-Da,mai am nevoie de odihna.Sunt treaza de la 6,iar aruncatul cu privirea m-a obosit enorm.

-Atunci pune capul pe umarul meu.Ai sa te miri cat de confortabil e.

Eve ii mai arunca o singura privire zambind,dupa care inchide ochii si isi imagineaza fel si fel de scene.Drumul,galagia si agitatia din suflet nu il lasa pe niciunul dintre ei sa adoarma.Eve atipeste des si se trezeste repede,iar Hans isi gaseste foarte greu o pozitie,iar cand o gaseste o schimba repede.Pentru Eve,perna inseamna mai mult decat umarul baiatului,de aceea isi pune capul pe picioarele lui.Se simte in siguranta,simte multe emotii si multa placere.

Soarele rasare usor.Noaptea a trecut cu greu pentru cei doi.Aproape ajunsi la gara si cu ochii abia deschisi,tinerii plimbareti incep sa isi stranga lucrurile,pregatindu-se de coborare.Hans da bagajele jos,iar Eve ridica revistele cu Dr.Love,cazute pe sub scaune.

-Citesti si tu rubrica Dr.Love?intreaba Hans uimit.

-Da,intotdeauna am citit-o.N-am prea avut noroc in dragoste si am suferit mult din cauza asta.Sfaturile lui au fost mereu bine-venite.

-Si eu la fel.Am geanta plina cu reviste,chiar si o carte intitulata”Dr.Love”-sdauga Hans,grabit sa-i demonstreze Evei ca el chiar nu minte.

-Ce coincidenta!Nu pot sa cred.De cand citesti scrierile lui?

-De la vasrta de 21 de ani.Atunci m-am lasat de iubire si mi-am vazut de cariera.Am crezut ca o sa am o satisfactie mult mai mare daca am succes profesional,dar daca nu iubesti,poti sa le ai pe toate.Nu ai nimic.

-Eu la varsta de 22 de ani am suferit foarte mult.Prietenul m-a inselat,iar mie mi-a fost foarte greu sa imi revin.Mi-am promis sa nu mai iubesc vreodata.Si-asa a fost.N-am mai putut iubi,dar nu am incetat sa-mi caut iubirea.Era pierduta pe undeva.

-Era pierduta-n Innsbruck?

-Era pierduta-n Lienz?

-Era atat de-aproape-spun ei in acelasi timp.

Hohotele de ras nu mai contenesc.La fel si zarva din autocar.Toata lumea coboara-n autogara.Aici,oameni de afaceri care vorbesc la telefon,familii cu copii si vanzatori de obiecte,cel mai probabil furate,construiesc imaginea unei comunitati nebune.Numai fete necunoscute.

-Prinde-ma de mana,ca sa nu ne pierdem prin multimea asta,insista Hans.

Eve ii prinde mana ca pe un premiu de mult asteptat si pornesc impreuna in cautarea unui taxi.

Ca niste negustori cinstiti,taximetristii,care de care mai ofertanti, sar sa ii opreasca.Obositi si fastaciti de galagia Krems-ului,tinerii,proaspat indragostiti,urca in cele din urma intr-un taxi si dau destinatia.Drumul de la autogara catre casa viitorilor nuntasi dureaza vreo 20 de minute.Eve scoate telefonul din buzunar sa o sune pe Maria pentru a anunta-o ca ajunge acasa.Locuind cu viitorul ei sot la trei case distanta de casa parintilor sai,este foarte usor sa se intalneasca.Ajunsi la casa celor doi,Hans se aseaza la vorba cu prietenul sau,iar Eve povesteste cu familia si cu Maria.

Ziua nuntii se apropie usor,usor.Pregatirile sunt in toi,chiar daca invitatii sunt foarte putini.Asa cum spune mama Evei,”treaba trebuie facuta cu cap”.Tatal Evei o ironizeaza mereu,atat pe ea cat si pe Maria si pe logodnicul ei.Spune ca”de ce isi mai bat capul atat daca lumea e putina si nici macar,el personal,nu ii cunoaste pe toti?”.Incearca mereu sa se amuze din orice pentru a se bucura de batranetea lui.Trecerea timpului si-a spus cuvantul prin parul sau alb,chipul batran si prin intelepciune.Hans rade mereu de vorbele batranului si il apreciaza,nu neaparat ca este tatal Evei,dar si pentru ca a facut armata si a luptat in Al doilea Razboi Mondial.El spune ca nimic nu contureaza omul mai bine ca un camp deschis.In schimb,mama ei  e mai serioasa.La fel ca Maria,a sfatuit-o pe Eva sa urmeze o facultate de jurnalism si sa isi faca un viitor inalt.Eva seamana mai mult cu tatal ei.Priveste viata din punctul de vedere al placerii si incearca sa profite de ea oricand.Doar,”niciodata nu sti cand iti vine randul”.

Agitatia face ca pregatirile sa fie gata si timpul sa ajunga la ziua nuntii.Nimeni nu a inteles nici pana acum de ce Maria se grabeste sa se marite.Doua luni nu sunt de ajuns „nici sa gatesti o paine”,conform spuselor mamei Mariei.Maria nu asculta de nimeni,insa.Si Eve s-a intrebat de ce,iar Hans nu a mai insistat.Barbatii sunt indiferenti.Si totusi,amandoi simt raspunsul.Nu se cunosc de mult,dar Hans are deja un plan.Ca niciodata,el este mai plin de viata si mai incantat pentru cele ce aveau sa urmeze,dar nu din pricina nuntii.

-Mi-ai calcat sacoul,Ernst?il intreaba viitorul ginere pe un prieten.

-Nu vezi?Parca acum il trage la masina.Acum ia materiale,nasturi,ata si ac.Se misca la fel de incet ca o muiere-adagura ironic,Hans.

-De dimineata tot il calc,dar,tu,nu vezi ce-al naibii e materialul asta?spune iritat Ernst.

-Asa sa ne scuzam,mai nou,nu?rade Hans.

-Ce sti,tu?De cand te-ai trezit nu ai facut decat sa-ti pregatesti o floare,trei batiste si o gura mare-comenteaza Ernst si mai involburat.

-Va rog frumos!-intervine logodnicul-nu in ziua nuntii mele.

-Da!Va rog frumos!Nu in ziua surprizei mele!indrazneste Hans.

-Cum adica?Ce surpriza?se aude o voce feminina in spate.

Eve se apropie de Has si are parte de o mare surpriza.Hans ii ia mainile micute in propriile maini,care erau de doua ori mai mari decat ale ei si spune:

-A trecut foarte putin timp,abia daca ne stim de doua saptamani maxim,dar simt ca te cunosc de o viata.Ai vrea sa fi iubita mea?

-Waw,ce coincidenta!Chiar ma gandeam cand o sa ma intrebi.

-Asta inseamna da?

-Asta inseamna da.

-Hai,hai ca trebuie sa inceapa nunta!striga mama Evei.

Mica gloata de nuntasi asista cu incantare la obiceiurile care se practica la nunta aceasta ca si la celalte nunti.Dupa marele”Da”al miresei este aruncat buchetul.In spatele ei,asezate in grup,care mai de care mai  hotarate,stau fetele nemaritate,gata sa isi prinda norocul.Buchetul este aruncat,iar norocoasa este,tocmai,Eve care fara sa se agite prea mult prinde florile.

-Eve,tata,arunca buchetul!striga la ea tatal ei,surprins de „prostu’ obicei”.

-Lasa fata ca era si timpul sa se marite!il contrazice nevasta-sa.

Hans are o privire de parca ar pregati ceva special.Ceva maret are sa se intample in viitorul apropiat.

Maria striga entuziasmata:

-Se pare ca va mai fi o nunta!

Eve,cu aceeasi privire speciala se intoarce la Hans si afirma zambind:

-Ce coincidenta!

„Crema de ciocolata”-Bianca Elena

ciocolata
Cand te vad ca vi ma topesc-inghetata,
Inghetata cu-alune si toping-ciocolata.
Te privesc si imi spui”n-o sa pleci niciodata”
Sunt captura ta vie si mereu devotata.
Altii cred ca iubirea se creaza indata.
Ei nu stiu cat de greu se pastreaza intacta,
Ei nu stiu sa priveasca iubirea-adevarata,
O iubire ca a noastra toata de ciocolata.

Ai promis c-o sa vi si-ai hotarat sa ramai.
Ai stiut c-acel loc putea fi al oricui.
Ai vrut sa stai jos si ti-ai aprins un cui
Si-ai umplut dintr-un foc inima cu parfumul lui.
Un suflet afundat de un urlet nebun,
O privire fara vreo cale de scapare acum,
Niste brate dornice sa te inhate oricum
Si o inima goala de sperante si fum.

Am amprenta ta vie,mi-ai lasat-o si mie.
Cunoscuta-s in lume dupa dragostea ta…
Pana si soarele stie,ca-n politie are
In arhive,la mine,numai amprenta ta.
O planeta intreaga este-a noastra,se vede-
Noi intoarcem pamantul dupa dulcele plac-
Daca spunem cuiva despre noi nu ne crede,
Nimeni n-o sa-nteleaga cat imi esti tu de drag…

Tu esti crema mea de ciocolata,
Tu esti prima pata de culoare.
Nu am sa te las sa pleci vreodata.
Fara tine magia mea dispare…
Tu esti crema de ciocolata,
Care-mi umple inima de culoare,
Cea mai dulce nebuna pata.
Fara tine gustul vietii mele moare…

 

„Micha”-Bianca Elena

love

CAPITOLUL 1-„Primul pas”

De la casa batranilor Stancea pana in deal,la unchiul Stu,nu era mult de mers,dar lui Micha i se parea un drum interminabil.La cei unsprezece anisori ai sai, Michelle Crusoe sau Micha,cum il alintau cunoscutii, repeta zilnic drumul asta pentru a duce cate unele la unchiul Stuart.Piciorusele lui bateau,pe zi ce trecea,mai alene,pamantul plictisitor de tara,al Vistei, pe care il invatase pe derost,mai cu seama ca statea la bunici in fiecare vara,cand parintii erau la munca.Nu avea mai nimic de facut,decat sa se joace cu cativa vecini,prin praful din fata portii,in dogoarea anului 1990.Ionut si Liza erau mereu pe ulita la joaca,mai ales ca in timpul vacantei nu aveau nimic de facut.Tot ce stiau ei despre ce se petreaca printre vecini era ca Micha vine in fiecare vara si sta cate o luna.Barfele dintre vecini nu ii afectau deloc.Treaba lor era sa isi petrecea timpul in mod spontan.Asa cum se asteptau,Micha s-a intors si in vacanta asta ,deoarece scoala se terminase iar parintii lui nu puteai avea grija de el pe timp de vara.Plecarea il afecta,dar isi distragea atentia cu Liza si Ionut la iesirile pe ulita.

Copil,copil,dar toti copiii au sentimente,iar copilasul nostru era indragostit nebuneste dupa o colega de clasa.Desigur,ei nu i-a spus niciodata asta.Timiditatea varstei fragede l-a facut sa-si tina ascunse toate gandurile pline de speranta la adresa Tildei.Cu toate acestea,cei doi invatacei tineau legatura ca doi tovarasi de joaca,chiar daca ea vara ramanea in Anglia,iar el venea aici,in Vista.Nu avea ce face.Nascut acolo,pe vremea cand era si unchiul Stu in strainatate,s-a obisnuit cu lumea si a invatat limba in paralel cea romana.Dupa ce a facut rost de bani,unchiul sau s-a intors in tara si si-a cladit o casuta in sat,aproape de casa parinteasca.

<< Dragostea si gandurile nu-ti dau pace.Atunci cand esti copil sunt cel mai greu de controlat.>>Degeaba ii avea Micha prieteni de joaca pe Liza si Ionut,daca mintea lui zbura tot la Tilda.Ori de cate ori bunicii lui trimiteau scrisori in Anglia catre mama baiatului,acesta lasa la randul sau o scrisoare pentru Tilda.Tilda la randul ei,impreuna cu parintii lui Micha,raspundea inapoi.Astfel,cei doi tineau legatura fara a sti ce le rezerva viitorul.

Doi ani au trecut,istoria s-a repetat. In fiecare vacanta de vara,flacaul nostru a venit pentru a sta la bunici,iar prietenia sa cu Tilda a devenit din ce in ce mai stransa si mai nerabdatoare.Cei doi simteau ca este ceva mai mult decat o simpla prietenie,insa,la 13 ani,cine poate sa vorbeasca despre iubire?Cand se-ntorcea in tara ducea dorul Tildei,insa se intelegea din ce in ce mai bine cu Liza si fluturii au inceput sa zboare.Ambele fete au inceput sa isi dezvolte caracterul lor,iar Micha devenea confuz.Asta nu l-a oprit sa o iubeasca pe Tilda.Aceasta vara avea sa-i schimbe viata.

30 mai,1992,o zi memorabila pentru el,o zi banala pentru voi.Micha s-a trezit tulburat.Visase pe Tilda care se juca cu un alt baiat.Un baiat brunet,cu ochii caprui…la fel ca el…dar nu era el..si il chema cu A..Aus…sau Aust…nici el nu stia.Asta a fost doar unul dintr gandurile care l-au urmarit toata ziua.Era ca el,dar nu era el,si de ce se intelegeau asa bine?In intreaga dimineata a fost agitat si gelos si nu stia ce sa faca.Atunci si-a spus:
„-Daca nu eu,atunci nimeni nu o sa o aiba pe Tilda!”

A luat un pix si a inceput sa scrie pe o foaie gasita cu greu,tot ceea ce simtea.

„Dear,Tilda,

I have something to tell you,but i’m afraid.I’m afraid that you will laugh when you will read what i’m witing.So,please,don’t do this.

I like you.I love you.And i’m afraid to lose you.Please understand me and if you feel the same things ,tell me.Take care!

With love,Micha.”

 

love

 

CAPITOLUL II-„Vestea”

14 iunie,1992. Zilele continuau sa treaca in satul Vista.Intre timp,in Anglia,lucrurile stateau diferit.Aici in tara,Micha astepta cu nerabdare raspunsul Tildei.In paralel,petrecea timpul mai mult cu Liza decat cu Ionut,care era ocupat cu meditatiile.Asteptarea il inducea in eroare si nu intelegea de ce trecusera deja 2 saptamani si nu primise niciun raspuns din partea Tildei.Se gandea: oare o fi ras?Oare nu simte la fel?Daca nu mai vrea sa mai vorbeasca cu mine?Liza observase ca era ceva in neregula cu el si in spirit de prietenie incerca sa ii fie alaturi.

– Ce este cu tine?Esti schimbat de la o vreme…intreba Liza.

-Nu am nimic…nu ma odihnesc bine de cateva zile.Asta este tot,raspunse Micha.

-Nu te cred.

Urma o liniste apasata.Insa Liza nu se lasa pana nu obtinu un raspuns concret.

-Hai sa mancam o inghetata,vrei?Poate asta o sa te faca sa te simti mai bine.Plus ca mie chiar mi-e pofta.

-Hai,zise Micha,dar daca nu e cu ciocolata,eu nu mananc.Mie imi place doar inghetata cu ciocolata.Ba nu.Inghetata cu ciocolata si cu alune.

S-au scuturat de praf si au luat-o usor la pas.Liza a inceput sa-i povesteasca lui Micha cum e la ea la scoala,cum sunt colegii de clasa,si cum ca ii place de un baiat care invata in clasa alaturata.O pura coincidenta s-ar zice.Dar soarta le face pe toate…Amintindu-si iar de Tilda,baiatul asculta cu mare atentie la povestirile fetei in timp ce pe dinauntru se macina din ce in ce mai tare.Fata vorbea,el asculta si se macina,si se macina.Dar pana cand?Sufletul sau rabufni si cu lacrimi in ochi striga:

-Gata! Ajunge!Stiu cum este sa iti placa cineva din scoala.De ce imi vorbesti tocmai despre asta?Ti-a spus cineva ceva?

-Cine sa-mi spuna ce?Si de ce te iei de mine?Doar iti povesteam si eu…de unde sa stiu eu ce e in mintea ta?

-Pai,in Anglia,sunt coleg de clasa cu o fata pe nume Tilda.Si m-am atasat de ea doar ca nu am avut curajul sa i-o spun pana acum.Doar ca acum 2 saptamani,am profitat de faptul ca sunt departe si pot sa ma destainui fara sa am emotii,asa ca am facut-o printr-o scrisoare.

-Si ce i-ai spus?ce s-a intamplat?

-Tu chiar nu sti?intreba curios Micha.

-De unde sa stiu,mai?se rasti Liza.

-Nu s-a intamplat nimic.I-am scris ca o plac si ca nu vreau sa rada de mine din cauza asta.Si daca simte si ea la fel astept raspunsul ei,doar ca nu a mai raspuns.Pana acum mi-ar fi raspuns si nu sunt sigur daca nu simte la fel,daca nu vrea sa mai vorbeasca cu mine sau cine stie ce s-o mai fi intamplat?…

Liza l-a cuprins in brate incercand sa il calmeze.Cei doi si-au continuat ziua impreuna,in absenta lui Ionut care avea sa nu mai vina.Temele la meditatii ii ocupau prea mult timp,de aceea iesea foarte rar afara.Parca lasa timpul se scurga numai pentru Micha si Liza.

Intre timp in Anglia,Tilda afaland niste vesti,se pregatea de plecare.Aflase ca parintii ei aveau sa ajunga in Romania sa lucreze cu o companie care le promisesera multi bani.Ceea ce face situatia mai amuzanta este ca,locul unde aveau sa vina era chiar la granita dintre satucul Vista si oraselul de care era legat.Tilda era incantata ca stia ca daca ar veni aici s-ar putea intalni cu Micha,mai ales ca citise scrisorica baiatului si abia astepta sa discute cu el fata in fata.Dar cine a zis ca nu simtea reciproc?Si ea il placea,de aceea dorinta ei de a-l revedea era mai mare.

In Vista,destinul pregatea o surpriza pentru amantrei.Lipsa raspunsului Tildei il seca pe Micha de puteri.Insa Liza i le dadea la loc.Clipele cu ea pareau din ce in ce mai placute.Orele treceau repede,iar atentia lui zbura,usor usor,de la Tilda catre Liza.Data de 15 a trecut mai repedere ca niciodata.Au stat impreuna toata ziua,au ajutat in curtea bunicilor lui Micha si au ras cu pofta la toate traznaile care apareau.Si  urmatoarele zile la fel,pana pe data de 17,cand situatia a luat o intorsatura brusca.

sad-little-boy

 

CAPITOLUL III-„Învăţătura”

 

Dupa ce au pierdut inca o zi in lipsa lui Ionut,omitand sa il mai cheme afara,dupa ce luasera cina fiecare la casa lui,Micha simti iar dorul Tildei  si  se gandi sa o scoata pe Liza afara pentru a-si reveni.Isi lua papucii in pcioare si merse alene pana la poarta Lizei.Stelele parca-i vorbeau si nu intelegea de ce are un presentiment atat de puternic in legatura cu Tilda.Crezand ca e subconstientul lui si ignorand gandurile,striga la mama Lizei care facea ultimele treburi prin curte:

-Tanti Florica,sarut mana!Liza doarme?

-Da’ ce treaba ai tu la ora asta tarzie cu Liza?Nu ai vazut cat este ceasul?Du-te acasa ca va mai vedeti si maine.Nu e de-ajuns ca ati umblat brambura prin sat toata ziua?zise mama Lizei.

-Stiu,tanti Florica,dar o mai puteti chema doar un minut,macar?

Liza auzind discutia interveni:

-Hai,ma mama,nu auzi?Doar un minut.

Si primind acordul maica-sii,iesii in poarta.

-Ce s-a intamplat de ma scoti la ora 10 din casa?Tocmai imi ziceam rugaciunea de seara.

-Stiu ca e tarziu,dar ma simt asa ciudat si am nevoie sa stau cu tine…

Fata auzind acestea se inrosi.Micha o lua de mijloc si o trase mai incolo de gard sa nu se auda tot in curte,apoi continua:

-Ia zi,te-ai simtit bine in ultimele zile?Nu e asa ca a fost frumos si ca ne-am distrat?

-Glumesti?Nu m-am mai simtit asa bine nici cand a venit verisorul meu de Craciun.Nu am mai ras asa bine cu nimeni.Nici macar cu Ionut.Dar,tu de asta ai venit sa ma scoti afara?

-Pai am aflat ca pe data de 18,adica maine,o sa fie un targ cu parc de distractii in apropiere de oras.Vrei sa mergem?

-De asta m-ai chemat afara?De ce nu m-ai intebat inainte sa intru in casa?

Adunandu-si toate puterile,Micha raspunse:

-Defapt.Si de asta am venit dar,mai ales,sa-ti spun ca eu m-am simtit foarte bine cu tine.Cu nimeni nu am mai ras asa…-zise el cu gandul la Tilda-si vreau sa sti ca mie…

-Tie…?

-Mie imi…

-Tie iti…?

-Mie imi place…sa petrec timpul cu tine….mie imi place de tine…-raspunse Micha cu glasul pierdut.

La auzul acestor vorbe,Liza sari de gatul baiatului fericita ca sentimentul e reciproc.Se atasase foarte mult de el dar nu stia cum sa ii spuna.Se asezara pe bancuta de la poarta,pe care o pusese taica-sau de dimineata,si imbratisati se uitau la stele fara a mai zice niciunul nimic.

Cate dezastre poate aduce nesiguranta si lipsa sperantei?

In timpul asta,in Anglia, cu speranta in bagaje si suiti in avion,Tilda si parintii ei se gandeau la ce va fi cand vor ateriza in Romania.18,iunie,ora 13:30,Tilda a aterizat in Romania.Totul era necunoscut pentru ea.Nici limba nu o intelegea,iar singurii cu care putea discuta erau parintii ei.Dupa o calatorie cu autocarul si cu taxiul,Tilda a ajuns la un hotel anonim in apropiere de Vista.Micha si Liza erau la targ,din nou fara Ionut.Baiatul nu mai avea teme,dar ei voiau sa fie singuri.Se citea fericirea in privirea lor,dar in ochii lui Micha erau mult mai multe.Se simtea agitat si nu intelegea de ce.In paralel,Tilda impreuna cu familia ei hotarase sa iasa la o plimbare,tinand cont ca au timp liber pe tot restul zilei.Targul nu era departe de hotelul in care se cazasera,si auzind muzica si harmalaia,vazand ca multa lume se duce si se intorce de acolo,hotarasera sa mearga si ei.Poate e rost de voie buna.Si Tilda se simtea agitata si nu stia de ce.Poate ca din cauza emotiilor?Daca se va intalni cu Micha din greseala?Oricum pe parintii ei avea sa ii roage inainte de culcare sa o duca sa se intalneasca cu Micha.Ajunsi la targ,dupa o lunga plimbare,se asezara pe o bancuta.Tilda,cu o vata de zahar in mana se uita curioasa prin multime la ce face fiecare,in speranta ca poate il vede pe Micha.Trecura 10 min,ea tot se uita.Trecuta 20 de minute,chiar 30 si nu il vazuse.Nu stia ce sa faca pentru a-l intalni mai repede si sa-i dea biletelul pe care si ea i-l scrisese la randul ei.Pana cand auzi in spatele ei o voce cunoscuta care spunea:

-De cand petrec timpul cu tine am si uitat de Tilda.Ti minte cand am inceput sa plang in fata ta?Nici nu stiu de ce am facut asta.Daca stiam ce distractive sunt clipele cu tine nu ii mai trimiteam scrisoarea aceea Tildei.Oricum,nici nu s-a obosit sa imi raspunda la ea,asa ca mie de ce sa imi mai pese?

Tilda s-a intors brusc,atragand-o vocea.Surpriza a fost foarte mare cand l-a vazut pe Micha de mana cu Liza,dar mai mare pentru Micha cand a vazut-o in fata lui pe Tilda,cu ochii plini de lacrimi.Fata s-a ridicat,a scos din gentuta ei un biletel pe care i l-a intins baiatului si a plecat ignorand vorbele baiatului.El ar fi vrut sa fuga dupa ea,dar multimea de oameni l-a impiedicat si l-a blocat in centrul disperarii.Speriat si realizand ce a facut,Micha a deschis cu ochii incetosati biletelul primit de la Tilda:

 

„Dear,Micha,

I know what you feel because i feel it too.I am too shy to tell it face to face,so i will write it here. I like you.I love you.And i’m afraid to lose you.I’m so happy that we have the same feelings.

With love,your Tilda. ”

Ramas cu biletelul in mana,inconjurat de o lume nebuna,Micha a realizat de la o varsta frageda ca rabdarea,atunci cand iubesti pe cineva,este una dintre cele mai mari atributii pe care trebuie sa le ai si ca teama nu-si are rostul.Din acel moment,reintoarcerea sa in Anglia nu mai avea acelasi gust,dar nici mutarea sa definitiva aici.O pierduse si pe Liza,iar Tilda nu voia sa mai auda de el.In Anglia linistea avea sa fie cea mai asurzitoare durere pentru totdeauna…dar…cine stie?Oare mai aveau ei vreo sansa vreodata?Nimeni nu stie ce ne rezerva viata.Cu totii traim in sperante,mai cu seama ca toata lumea greseste.Speranta ramane temeiul de baza,dar,adevarul e ca niciodata nu sti ce iti rezerva viata.

„1000 de gânduri”-Bianca Elena

ganduri

Poţi să spui 1000 de vorbe,
Poţi s-araţi 1000 de lucruri,
Dar niciunul n-o să îţi aprobe
Ce simţi ca 1000 de gânduri.

Poţi să asculţi 1000 de piese.
Poţi să cânţi şi 1000 de strofe.
Dacă ele n-apar şi în vise
Sunt doar nişte versuri amorfe.

Poţi să vezi şi 1000 de drumuri,
Să urmezi peste-1000 de semne…
Nimic ca 1000 de gânduri
N-o să te ghideze mai bine.

Şi tăcerea să lase cărare
Şi să te ghideze spre soare,
Căci nimic nu te-aduce la mine
Ca 1000 de gânduri spre tine.

„One night”-Bianca Elena

Love

O sticlă de şampanie
Sau un pahar cu vin
E tot ce vreau acum
Cu tine să închin.
Să mă priveşti în ochi
Şi dulce să-mi şopteşti
Că niciodată-n viaţă
N-ai să mă părăseşti.
Să mă înclini pe spate,
Să mă săruţi cu dor,
Şi în întreaga noapte
Să mă ajuţi să zbor.

O noapte printre stele
Cu tine să petrec,
Să simt că dimineaţă
N-ai să mă laşi să plec.

„Love and wine”-Bianca Elena

love and wine

Ia loc!Fă-te comodă!

Bea un pahar cu vin!!

Fumează o ţigară

Şi-aşteaptă-mă că vin!

Întinde canapeaua,

Poartă ceva lejer!

Aruncă şi jarteaua…

Ajung repede,sper!

Pe buza ta să scrie

Ecou şi armonie…

Pe rochia ta să fie

Doar vis si nebunie,

Iar mâna ta cea fină

Şi ochii făr’de vină

Să fie gata-n taină

Să dea jos a mea haină.

Sărutul tău s-astupe

Cele mai grele lupte

Şi trupul tău să cadă

A luptei mele pradă.

Doar gândul să se-audă

Şi norii să se-ascundă,

Că vin din nou acasă,

Nebuna mea mireasă!

„Roşu”-Bianca Elena

Red Eye

La geam e Roşu,Roşu văd

Sau doar natura este-aşa?

Nu mă despind.Nu pot să cred

Ce Roşie este lumea mea.

Veştmânt curat,nepăcătos,

Port vesel.Roşu e mereu,

Din cusătură până-n os.

Aşa m-a lăsat Dumnezeu…

Sau poate nu…nu ştiu nici eu.

Roşu este o opţiune?

Dar nu regret.De Roşu zici

Să şti că m-ai strigat pe nume.

„Noapte bună” – Cealîcu Lucian Daniel

Couple sleeping in bed

`·.¸¸.·´´¯`··._.·`·.¸¸.·´´¯`··._.·`·.¸¸.·´´¯`··._.·`·.¸¸.·´´¯`··._.·

Noapte bunã,draga mea!

Eu doar atâta voi vrea,

Îmbrãțișați sã ne culcăm

Și împreunã sã visãm.

Ușor,ușor,am adormit,

Dar noi iar ne-am întâlnit

În al meu vis pufos și dulce,

Te rog din el,nu te duce.

Pe nori noi frumos plutim

Și în vise la fel de mult noi ne iubim.

Ne sãrutãm și ne îmbrãțișãm

Din vis nu mai vrem sã plecãm.

Uite,dimineața a sosit,

Îmbrãțișați noi ne-am trezit,

Te sãrut pe ochișori,

Iar suntem pe norișori.

`·.¸¸.·´´¯`··._.·`·.¸¸.·´´¯`··._.·`·.¸¸.·´´¯`··._.·`·.¸¸.·´´¯`··._.·

„Bună dimineaţa!”-Bianca Elena

        Buna Dimineata

~••○♥○••~

Bună dimineaţa!

Am pregătit pentru tine

O cafea ca în poveste,

Doar să stai s-o bei cu mine.

♥♥♥

Bună dimineaţa!

De ai şti de când aştept

Să te trezeşti şi visele

Să mi le povesteşti .

Eu te-am visat..Tu  m-ai visat?

Hai spune-mi ce s-a întâmplat!

Cine era?Eram şi eu?

Şi ne iubeam ca-n visul meu?

♥♥♥

Bună dimineaţa!

În sfărşit te-ai trezit…

Stai să îţi pun o cafea

Şi te ascult pân’la sfârşit.

~••○♥○••~

„Dancin` girl” – Cealîcu Lucian Daniel

hypnotic_energy-1920x1080

♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫

Goin` to the club to see what`s goin`on

I see her and he turned me on

The way that she dancin`

The way that she movin`

Makes me crazy

Crazy about her…

♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫

She slowly comes to me

Hmmm,I know who I will be

I will be your little boy

Please play with me like with a toy

After hours of dancin`

She can`t stop movin`

With my last power I dance or I fight

But she will dance `till the sunlight.

♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫ ♫