time4write

Ca in fiecare dimineata,la ora 9:00,Eve isi pregateste cafeaua si iese in curte.O face fierbinte de obicei pentru ca are timp sa deschida ziarul la o rubrica interesanta pana se raceste.Afara are o masa simpla,cu o umbrela care sa o fereasca de soarele cald al verii si doua,trei scaune.Din cand in cand isi mai aseaza picioarele pe unul dintre ele pentru relax.Ea stie ca nu are nici azi foarte mult timp liber la dispozitie si totusi taraganeste cu cafeaua ca de fiecare data.Nu ii place sa se grabeasca,chiar daca mai mereu intarzie la redactie.Este abia la inceput cu serviciul,nu are mare lucru de facut asa ca nu se streseaza.Daca nu era o zi insorita si foarte calduroasa cu siguranta nu ar fi iesit in curte.Ii place sa isi dea trezirea,admirand culorile vii care ii inconjoara casa.Cand era mica si-ar fi dorit sa isi deschida propria florarie,insa parintii ei au indreptat-o catre jurnalism ca sa si castige bani.Dar,cine a zis ca a renuntat la pasiunea pentru gradinarit?Are curtea,casa si peretii casei plini de flori,iar inauntru si pe masa de afara tine mereu cate un vas transparent cu apa si petale de flori.Cica ajuta la inspiratie.Ori de cate ori are de scris pentru ziar se aseaza langa vasele cu petale si lumanari si scrie.

Nici ceasurile de mana nu sunt genul ei,dar timpul ii cere ceas pentru ca are nevoie mereu sa-l cunoasca.O curea simpla,subtire si rosie si doua limbi.Atat reprezinta timpul pentru ea.Ducand ceasca cu cafea la gura,Eve vede din greseala ca a intarziat la munca mai mult ca de obicei.Usor agitata,arunca ziarul si tranteste cafeaua,lasand in urma ei doar o pagina patata exact pe rubrica pe care-o citea.Dr. Love,este de fapt un anonim care da sfaturi de dragoste celor mai tineri,care o fac pe Eve sa inteleaga de ce nu a prea avut noroc in dragoste.Sau oare asa i se pare ei?Uitand de toate,ea trage rapid o pereche de blugi scurti usor tociti,o bluza rosie primita recent drept cadou si tenesii rosii pe care ii poarta indiferent de vreme.Bruneta si cu ochi caprui,cu parul lasat mereu liber si purtand aceeasi nuanta de rosu-sangeriu pe buze,Eve pare femeia perfecta.Incuie usa si pleaca in fuga,uitand,din greseala telefonul pe masa,langa ziar.Ajunge in statie.Baga mana in buzunar si da sa scoata telefonul sa vada daca a pierdut un apel,dar susrpriza.Telefonul nu e.”Oare l-am pierdut?Oare l-am uitat?Ce naiba am facut cu el?”Se-ntoarce alergand spre casa,incercand sa nu piarda si de data asta autobuzul de 10:15.Deschide poarta si-l vede pe masa.”Huh!”rasufla linistita si pune mana pe el.”Vreo 5 apeluri pierdute numai in 30 de min?Toni?Ce vrea?” Toni este unul dintre verisorii Evei,din partea mamei.Si telefonul mai suna o data.Eve raspunde:

-Da, Toni?Scuze ca nu am raspuns,dar am plecat la serviciu si am uitat telefonul acasa.

-Stai linistita,Eve,in urmatoarele zile nu va mai fi nevoie sa mergi la munca,raspunde Toni cu o voce trista.

-Poftim?De ce?intreaba ea speriata.

-Trebuie sa ajungi imediat in Krems…

-Cum?sa vin tocmai din Lienz pana acolo?De ce nu spui odata ce s-a intamplat?

-Pai…nu stiu cum sa iti spun ca sa nu te sperii-continua Toni cu o voce trista,parca pregatind o surpriza-pai…se marita Maria-continua el pozitiv si razand.

Maria este una dintre verisoarele Evei,sora lui Toni,cu care aceasta a petrecuta o mare parte din copilarie,cand locuia cu parintii ei in Krems.

-Maria?Serios?Si de ce m-ai facut sa cred ca s-a intamplat ceva rau?

-Pai s-a intamplat ceva rau…faptul ca Maria e mai tanara decat tine,dar se marita inaintea ta-ironizeaza Toni-plus ca se mai duce unul dintre noi…

-Ha,ha!-izbucneste Eve pe un ton sarcastic si scarpinandu-si ochiul-ce sa zic!Eu nu ma grabesc.,Nu tuturor ne vine timpul la fel.Iubirea e o arta,ea trebuie analizata,studiata,mirosita si gasita cu cap.

-Cu capul cui?continua Toni.Ai 25 de ani,Mari, 20.Acum e vremea calda.Acum ies ciresele,acum cresc bobocii si tot acum se fac si casatorii.Bine,casatorii pe timpul verii nu am mai vazut,dar Maria sustine ca s-a indragostit pe loc si nu vrea sa mai piarda vremea cu fel si fel de indecizii.

-Dar, chiar,zice Eve,de cand are ea un iubit?Acum 3 luni cand am vorbit cu ea,se plangea ca e singura si n-are noroc.

-Sa-ti povestesc.S-au intalnit acum doua luni jumate la casting-ul pentru”Ceaiul si-o dama” si s-au imprietenit.Se pare ca esecul lor i-a adus impreuna.Au hotarat,oricum,sa faca o ceremonie mica,cu putini invitati,fara prea multa zarva.Evenimentul va avea loc peste doua saptamni.

-Doua saptamani?Asa devreme?De ce se grabesc?Sa mai lase si ei malaiul la dospit…

-N-auzi ca nu?Nu asculta de nimeni,dar e problema ei.Poate ca asa simte,poate ca are un plan.Oricum,iti vor trimite ei invitatia mai pe seara si va ajunge pe poimaine la tine.Acolo vei afla mai multe.

-Multumesc mult,varu’.Abia astept.Eu fug la munca.Si asa am intarziat 1 ora.Ne auzim..papa.

Si inchide.Cu gandul la nunta Mariei,Eve lucreaza ca un robot si nu realizeaza cum trece timpul.Astfel,ceas dupa ceas,a treia zi,primeste invitatia verisoarei sale.

E miercuri dimineata. Hotaraste sa-si ia concediu pentru doua saptamani .Ii e dor de casa,de familie,de rude si de timpul liber din copilarie.

Joi dimineata,la ora 6:15,autobuzul catre gara soseste.Cu mici bagaje,2 reviste in mana si un pachet in geanta,urca si se aseaza pe scaunul de langa geam,stanga.Autobuzul porneste.Din prima clipa motorul merge foarte greu,tusind din cand in cand.”E ca un mic semn…”gandeste ea.Ma rog,deja am pornit la drum.Priveste pe geam cu interes,peisajele cu care s-a obisnuit aici,de parca aici ar fi crescut.Nu-i vine sa creada ca merge acasa.Krems-ul e departe.Mai are de schimbat,apoi ,un autocar si un taxi.

Ajunsa la gara,Eve pregateste banii pentru biletul de autocar.Urca din nou,se aseaza la geam,stanga, comod si isi deschide revista la rubrica lui Dr.Love.Trec 15 min,30 de min,trece 1 ora.Asta inseamna un sfert de drum.Cand este rubrica mai interesanta,autocarul opreste,obligat,pe marginea autostrazii.

-Dati-va jos si luati-va bagajele!Autocarul s-a stricat si nu poate fi reparat.

In zarva calatorilor speriati si nemultumiti Eve insista:

-Dar,nu e nici o statie pe aici.De unde luam alt autocar si banii cum ii primim inapoi?

-Va veti primi banii inapoi,iar de autocar nu va faceti griji.Am vorbit deja cu alta firma.Veti fi preluati de un autocar care se indreapta spre Krems de la Innsbruck.Va ajunge aici in 10 minute.Cursa e deja platita,asa ca nu va trebui sa va faceti probleme in legatura cu asta.

Multimea se mai calmeaza.Eve realizeaza ca aceasta calatorie nu este una tocmai normala si ca ceva rau sau bun avea sa se intample.Nimic nu merge ca pe roate.

Autocarul dinspre Innsbruck ajunge,iar bagajele si calatorii se instaleaza.E o problema.Deja,cateva locuri sunt ocupate si ajung aproape la fix.Debusolata si fara loc la geam,Eve se aseaza in spatele autocarului pe partea dreapta langa un baiat cam de varsta ei,cu ochi caprui,parul saten si lung pana la umeri,buze nici mari,nici mci,dar intinse,circa de-un metru 75.Ea nu prea ii da importanta,desii simte o energie puternica din partea lui.La fel si el.Se uita pe geam in continuare chiar daca simte ca ceva ii atrage privirea spre ea.O mana pe care isi rezema barbia si ochii lipiti de geam crede ca l-ar face sa para rece.Anii de studentie printre soldati l-au invatat pe Hans ce este indiferenta fata de sexul opus.

Timpul a inceput sa treaca in noul autocar.Eve tot cu ochii in Dr.Love,de data asta mai putin interesata.Simte ca a venit timpul sa aplice ceea ce a citit in revista,dar nu stie de ce.Stie doar ca tipul din dreapta ei are ceva special.Se uita cand la el,cand pe geam.Hans simte privirea Evei cum ii scaneaza chipul si se uita cand la ea,cand pe geamul de pe cealalta parte.Nici el nu stie cum sa se fereasca de ochii ei,iar ea nu stie cum sa se prefaca de parca peisajul de pe geam ar fi mult mai interesant decat peisajul de langa ea.In decursul a 15 minute cei doi au fost ca-n Charlie Chaplin.De parca nimeni nu ar fi observat ca geamurile nu erau deloc interesante.Cand se uita Eve,Hans intorcea privirea in directia opusa si zambea.Cand se uita el,Eve reactiona la fel.In scurt timp,un joc incintant de-a v-ati ascunselea s-a instalat intre cei doi.

La primul Peco’autocarul opreste.Se anunta o pauza de 15 minute.Eve,cu stil si carisma se ridica si merge spre iesire,ca si cum ei nu i-ar pasa,de el dar nici nu l-ar lasa.Hans se ridica,trage tricoul usor mototolit si o urmeaza.Din magazin,Eve si-ar cumpara ceva de mancare,dar e nesigura asa ca zaboveste in fata raftului,din cand in cand aruncand cate un ochi dupa Hans.Pune mana pe un produs si aude o voce calda si tanara de barbat,venind din spatele ei:

-Foarte bine!Exact acelasi lucru voiam sa-mi iau si eu!

Eve se intoarce:

-Oh,serios?!Ce coincidenta!Si cand te-ai hotarat,tu,sa cumperi napolitane?intreaba ea emotionata.

-Cand am vazut ca iei si tu,raspunde el zambind.

-Deci…si tie iti plac napolitanele?

-Nu,mie imi place de ti…de firma asta care le face.Au numai produse grozave,continua el fastacit.

-Aha…am inteles.Cu zambetul pe buze,ochii sclipinzi si entuziasm in suflet,Eve ia napolitanele,scoate banii din buzunar si da sa plateasca.O mana se vara in fata ei:

-Platesc eu astea!Cat face?spune hotarat Hans.

-Hey,stai putin!Nu e nevoie sa faci asta.Imi pot plati si singura.

-Stiu ca poti si mai stiu ca nu vreau sa le platesti tu.Te rog,e placerea mea!Poftiti,doamna!Multumesc.

-Multumesc si eu-spune Eve-dar nu trebuia.

-Repet: a fost placerea mea.Oricum,esti singura fata din autocar careia i-as plati ceva.Macar atat sa fac si eu pentru tine pentru ca mi-ai inveselit ziua.

-Ti-am invelesit ziua?Cum?De ce?

-Privirile tale ascunse au fost de ajuns cat sa ma faca sa uit ca nu mai sunt la facultate.Apropo,ma numesc Hans.Dar,tu?

-Eve,incantata-si mai emotionata.Deci, unde mergi,Hans?

-Drumul meu se indreapta catre Krems.Tu?

-Krems?acolo merg si eu.Ce coincidenta…din nou.Cu ce ocazie?

-Prietenul meu din copilarie se insoara si am fost invitat.Chiar daca m-am mutat la Innsbruck,nu il pot refuza.Ne-am fost alaturi la bine si la rau.Tu,cu ce planuri?

-Ce coincidenta!-continua din ce in ce mai mirata-verisoara mea se marita peste doua saptamani.

-Doua saptamani?Si prietenul meu tot la fel.Deci,noi vorbim de aceeasi nunta?

-Da,Hans-adauga Eve foarte entuziasmata-noi vorbim de aceeasi nunta.

Ochii lor parca vad viitorul si pregatesc ceva special.Mintile lor gandesc la fel si stiu ce are sa se intample.

Se da strigarea.Toata lumea urca inapoi in autocar.Hans se aseaza la locul lui,langa geam,iar Eve langa el.

-Parca destinul te-a facut sa te asezi langa mine.

-Defapt,destinul a facut ca autocarul meu sa se strice si sa urc in autocar cu tine,fix langa tine.Ce coincidenta,nu?!

-Imi tot repeti”ce coincidenta”.Vreau sa stiu:tu chiar crezi ca a fost o coincidenta?

-Vreau sa stiu: nici tu nu crezi,nu?

Hans bufneste in ras si este urmat de Eve,care isi lasa capul in jos,ferindu-si privirea rusinata de privirea lui Hans,care incepe sa capete o alta expresie,o expresie a incantarii si a micii pasiuni.

-Cu ce te ocupi?intreaba el.

-Sunt un mic redactor la o revista in Lienz.Nu-i cine stie ce,dar imi place.Tu,cu ce te ocupi?

-Cu apararea tarii-raspunde Hans mandru.

-E hai,vorbeam serios…

-Vorbesc serios.Sunt un mic soldat in armata austriaca.”Nu-i cine stie ce,dar imi place.”

-Si mie imi place ca nu esti original.

-Chiar iti plac barbatii care nu-s originali?continua el sarcastic.

-Normal!-adauga Eve hotarata-mai ales atunci cand ma copiaza pe mine.

-Atunci voi avea grija sa fac tot ceea ce faci tu,ca sa fiu sigur ca o sa ajungi sa te indragostesti de mine.

-Si eu ce ar trebui sa fac pentru a te indragosti de mine?-intreaba Eve prinzandu-se ca ceva se infiripa intre ei.

-Tu,nu va trebui sa faci nimic altceva,decat sa stai langa mine si sa ma privesti.

Cu zambetul pe buze si inima plina de bucurie,Hans si Eve continua discutia ore intregi,sarind de la un subiect la altul cu o mare usurinta.Seara se lasa,se lasa si racoarea,iar Eve da semne ca-i este frig.

-Ia hanoracul meu!Intotdeauna il port cu mine.Niciodata nu se stie cand se iveste o domnisoara care are nevoie de un hanorac-spune el razand.

-Ai dreptate!Niciodata nu se stie cand apare o fata care strabate atata drum pentru acelasi eveniment pentru care il strabati si tu,corect?

-Corect.Iti e mai bine?Mai ai nevoie de ceva?

-Da,mai am nevoie de odihna.Sunt treaza de la 6,iar aruncatul cu privirea m-a obosit enorm.

-Atunci pune capul pe umarul meu.Ai sa te miri cat de confortabil e.

Eve ii mai arunca o singura privire zambind,dupa care inchide ochii si isi imagineaza fel si fel de scene.Drumul,galagia si agitatia din suflet nu il lasa pe niciunul dintre ei sa adoarma.Eve atipeste des si se trezeste repede,iar Hans isi gaseste foarte greu o pozitie,iar cand o gaseste o schimba repede.Pentru Eve,perna inseamna mai mult decat umarul baiatului,de aceea isi pune capul pe picioarele lui.Se simte in siguranta,simte multe emotii si multa placere.

Soarele rasare usor.Noaptea a trecut cu greu pentru cei doi.Aproape ajunsi la gara si cu ochii abia deschisi,tinerii plimbareti incep sa isi stranga lucrurile,pregatindu-se de coborare.Hans da bagajele jos,iar Eve ridica revistele cu Dr.Love,cazute pe sub scaune.

-Citesti si tu rubrica Dr.Love?intreaba Hans uimit.

-Da,intotdeauna am citit-o.N-am prea avut noroc in dragoste si am suferit mult din cauza asta.Sfaturile lui au fost mereu bine-venite.

-Si eu la fel.Am geanta plina cu reviste,chiar si o carte intitulata”Dr.Love”-sdauga Hans,grabit sa-i demonstreze Evei ca el chiar nu minte.

-Ce coincidenta!Nu pot sa cred.De cand citesti scrierile lui?

-De la vasrta de 21 de ani.Atunci m-am lasat de iubire si mi-am vazut de cariera.Am crezut ca o sa am o satisfactie mult mai mare daca am succes profesional,dar daca nu iubesti,poti sa le ai pe toate.Nu ai nimic.

-Eu la varsta de 22 de ani am suferit foarte mult.Prietenul m-a inselat,iar mie mi-a fost foarte greu sa imi revin.Mi-am promis sa nu mai iubesc vreodata.Si-asa a fost.N-am mai putut iubi,dar nu am incetat sa-mi caut iubirea.Era pierduta pe undeva.

-Era pierduta-n Innsbruck?

-Era pierduta-n Lienz?

-Era atat de-aproape-spun ei in acelasi timp.

Hohotele de ras nu mai contenesc.La fel si zarva din autocar.Toata lumea coboara-n autogara.Aici,oameni de afaceri care vorbesc la telefon,familii cu copii si vanzatori de obiecte,cel mai probabil furate,construiesc imaginea unei comunitati nebune.Numai fete necunoscute.

-Prinde-ma de mana,ca sa nu ne pierdem prin multimea asta,insista Hans.

Eve ii prinde mana ca pe un premiu de mult asteptat si pornesc impreuna in cautarea unui taxi.

Ca niste negustori cinstiti,taximetristii,care de care mai ofertanti, sar sa ii opreasca.Obositi si fastaciti de galagia Krems-ului,tinerii,proaspat indragostiti,urca in cele din urma intr-un taxi si dau destinatia.Drumul de la autogara catre casa viitorilor nuntasi dureaza vreo 20 de minute.Eve scoate telefonul din buzunar sa o sune pe Maria pentru a anunta-o ca ajunge acasa.Locuind cu viitorul ei sot la trei case distanta de casa parintilor sai,este foarte usor sa se intalneasca.Ajunsi la casa celor doi,Hans se aseaza la vorba cu prietenul sau,iar Eve povesteste cu familia si cu Maria.

Ziua nuntii se apropie usor,usor.Pregatirile sunt in toi,chiar daca invitatii sunt foarte putini.Asa cum spune mama Evei,”treaba trebuie facuta cu cap”.Tatal Evei o ironizeaza mereu,atat pe ea cat si pe Maria si pe logodnicul ei.Spune ca”de ce isi mai bat capul atat daca lumea e putina si nici macar,el personal,nu ii cunoaste pe toti?”.Incearca mereu sa se amuze din orice pentru a se bucura de batranetea lui.Trecerea timpului si-a spus cuvantul prin parul sau alb,chipul batran si prin intelepciune.Hans rade mereu de vorbele batranului si il apreciaza,nu neaparat ca este tatal Evei,dar si pentru ca a facut armata si a luptat in Al doilea Razboi Mondial.El spune ca nimic nu contureaza omul mai bine ca un camp deschis.In schimb,mama ei e mai serioasa.La fel ca Maria,a sfatuit-o pe Eva sa urmeze o facultate de jurnalism si sa isi faca un viitor inalt.Eva seamana mai mult cu tatal ei.Priveste viata din punctul de vedere al placerii si incearca sa profite de ea oricand.Doar,”niciodata nu sti cand iti vine randul”.

Agitatia face ca pregatirile sa fie gata si timpul sa ajunga la ziua nuntii.Nimeni nu a inteles nici pana acum de ce Maria se grabeste sa se marite.Doua luni nu sunt de ajuns „nici sa gatesti o paine”,conform spuselor mamei Mariei.Maria nu asculta de nimeni,insa.Si Eve s-a intrebat de ce,iar Hans nu a mai insistat.Barbatii sunt indiferenti.Si totusi,amandoi simt raspunsul.Nu se cunosc de mult,dar Hans are deja un plan.Ca niciodata,el este mai plin de viata si mai incantat pentru cele ce aveau sa urmeze,dar nu din pricina nuntii.

-Mi-ai calcat sacoul,Ernst?il intreaba viitorul ginere pe un prieten.

-Nu vezi?Parca acum il trage la masina.Acum ia materiale,nasturi,ata si ac.Se misca la fel de incet ca o muiere-adagura ironic,Hans.

-De dimineata tot il calc,dar,tu,nu vezi ce-al naibii e materialul asta?spune iritat Ernst.

-Asa sa ne scuzam,mai nou,nu?rade Hans.

-Ce sti,tu?De cand te-ai trezit nu ai facut decat sa-ti pregatesti o floare,trei batiste si o gura mare-comenteaza Ernst si mai involburat.

-Va rog frumos!-intervine logodnicul-nu in ziua nuntii mele.

-Da!Va rog frumos!Nu in ziua surprizei mele!indrazneste Hans.

-Cum adica?Ce surpriza?se aude o voce feminina in spate.

Eve se apropie de Has si are parte de o mare surpriza.Hans ii ia mainile micute in propriile maini,care erau de doua ori mai mari decat ale ei si spune:

-A trecut foarte putin timp,abia daca ne stim de doua saptamani maxim,dar simt ca te cunosc de o viata.Ai vrea sa fi iubita mea?

-Waw,ce coincidenta!Chiar ma gandeam cand o sa ma intrebi.

-Asta inseamna da?

-Asta inseamna da.

-Hai,hai ca trebuie sa inceapa nunta!striga mama Evei.

Mica gloata de nuntasi asista cu incantare la obiceiurile care se practica la nunta aceasta ca si la celalte nunti.Dupa marele”Da”al miresei este aruncat buchetul.In spatele ei,asezate in grup,care mai de care mai hotarate,stau fetele nemaritate,gata sa isi prinda norocul.Buchetul este aruncat,iar norocoasa este,tocmai,Eve care fara sa se agite prea mult prinde florile.

-Eve,tata,arunca buchetul!striga la ea tatal ei,surprins de „prostu’ obicei”.

-Lasa fata ca era si timpul sa se marite!il contrazice nevasta-sa.

Hans are o privire de parca ar pregati ceva special.Ceva maret are sa se intample in viitorul apropiat.

Maria striga entuziasmata:

-Se pare ca va mai fi o nunta!

Eve,cu aceeasi privire speciala se intoarce la Hans si afirma zambind:

-Ce coincidenta!

Speranta

„Sunt sigura ca toti ati incercat sa va dati seama de ce oare va ganditi cu optimism la anumite lucruri sau persoane.La fel ca voi,am stat si am dezbatut subiectul.Sper ca asta este rezultatul pe care si voi il doreati si ca v-ati regasit gandurile in cele spuse.Rezolvati-va sperantele si dresati-le!Au cel mai mare impact asupra vietii pe care o veti duce.”

Ce este speranta,acest sentiment cu care omenirea se framanta de la inceputul vremurilor?

Speranta este picatura de optimism care se usuca sau ia volum in mintea si sufletul omului.Ea este aseamanata cu un tunel care se regenereaza ori de cate ori este observat si care nu se sfarseste de la sine.Este ca un tub transparent prin care omul poate interactiona cu cei din exterior dar,din care nu poate iesi.Paradoxal,speranta este privita ca un spatiu deschis-inchis.

Fiind de natura duala–materiala si spirituala–speranta ia nastere pe doua cai.

Prima cale este nasterea din nebunie,dilema si incapatanare.Ea formeaza natura materiala si moare odata cu emanciparea individului sau prin indiferenta.

A doua cale este nasterea din vibratiile trimise de univers si de persoana de la celalalt fir.Ea este de natura spirituala si nu moare niciodata.Se transforma in reusita in momentul indeplinirii sale sau pleaca odata cu sufletul omului care o poarta.

Speranta in iubire este una dintre cele mai sanatoase sperante.Este ca o boala care nu poate fi depistata dar este resimtita de individ.Este tratata doar in momentul indeplinirii,iar daca nu se indeplineste,ea se degradeaza in psihicul uman ca o materie prima.Raspunde la intrebarile: „cum?”;”unde?”;”cu cine?”;”de ce?”-si cele mai frecvente(„cand? „si „pana cand?”).Speranta nu se da si nu se pierde.

O speranta are,insa,si moarte.Daca e falsa,speranta moare prin durere si dezamagire ,inevitabil.Putem spune ca speranta moare prin alta speranta,aceea de a mentine vie picatura de optimism.Sufletul omului poate fi absolvit de teama doar prin acceptarea pierderii picaturii.Daca nu,piere in timp prin incapatanarea de a o pastra.Cand un cuplu detine aceeasi speranta reciproc,ea este indestructibila,dar daca una dintre partile cuplului renunta la ea putem spune ca speranta este pe jumatate moarta.